PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Nicuşor Dan anunţă că au fost atribuite contractele pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare, cu fonduri UE

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că a fost încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri de reţea de termoficare cu fonduri UE.

El a precizat, într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii, că este vorba despre lucrări în valoare de 260 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul sumei, Primăria Capitalei intenţionează să contracteze un împrumut.

„E vorba de o lucrare care, conform atribuirii, are o valoare de 260 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul o să mergem pentru un împrumut. Este posibil ca pentru o parte din rest să avem, de asemenea, bani europeni. Este vorba de contracte de proiectare şi execuţie. Termenul de finalizare este de patru ani. Imediat ce vom semna va începe proiectarea”, a explicat primarul.

Potrivit lui Nicuşor Dan, lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Este vorba de cinci tronsoane, fiecare având aproximativ 50 de kilometri. Pe fiecare tronson va lucra o asociere de constructori, toţi fiind români.

Cele cinci contracte de proiectare şi execuţie au fost câştigate de către următoarele firme:

– Magistrala II Sud: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 300.187.509 lei;

– Magistrala II-III Grozăveşti: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 168.150.000 lei;

– Magistrala V Grozăveşti: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 257.313.061 lei;

– Magistrala Progresu – Berceni: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 315.951.133 lei;

– Magistrala II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest: Asocierea Energomontaj – SC Elsaco Electronic SRL – Sicor SRL – IPCT Instalaţii SRL, având subcontractant pe RDS General Contractor SRL – valoare 268.600.000 lei.

Nicuşor Dan a prezentat şi stadiul marilor proiecte de investiţii derulate de Primăria Capitalei cu fonduri europene:

* reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai în valoare de 500 de milioane de euro – contracte în procedură de achiziţie;

* achiziţia a 100 de tramvaie în valoare de 200 de milioane de euro – se desfăşoară procedura de recepţie pentru opt tramvaie livrate deja de Astra Arad;

* achiziţia de autobuze electrice în valoare de 50 de milioane de euro – s-au depus ofertele în cadrul licitaţiei;

* achiziţia de troleibuze în valoare de 50 de milioane de euro – licitaţie în derulare;

* reabilitare de clădiri cu risc seismic – cereri depuse la PNRR în valoare de 50 de milioane de euro; urmează noi cereri de aproximativ 30 de milioane de euro care se vor depune în sesiunea care se deschide luni.

„În total, peste un miliard de euro. Cred că acesta este rolul Primăriei Capitalei – de a face proiecte de investiţii. Şi, pentru că bugetul este cel pe care îl ştiţi, trebuie să ne concentrăm pe bani europeni şi alte fonduri nerambursabile”, a precizat Nicuşor Dan. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE