Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, vineri, suma de 638.777.069,73 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 686 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 101.459.715,15 lei pentru 89 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate 537.317.354,58 de lei pentru 597 de proiecte de investiţii, a precizat un comunicat al MDLPA.
Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati.
În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi, a menţionat MDLPA. AGERPRES