PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sector 3: Salarii majorate cu 20% pentru guarzii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală

Salariile de bază pentru funcţiile contractuale de guard din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală din Sectorul 3 vor fi majorate cu 20%, conform unei hotărâri aprobate marţi de Consiliul Local.

Mai exact, este vorba despre salariile de bază aferente funcţiilor contractuale din cadrul familiei ocupaţionale Administraţie utilizate în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală.

Iniţial, proiectul prevedea o creştere de 10%, însă în baza unui amendament susţinut de consilierul local Adriana Păunica (Partidul Bucureşti 2020), a fost aprobată o creştere de 20%.

„Numărul în creştere al obiectivelor monitorizate prin preluarea creşelor şi a corpurilor noi, renovate ale unităţilor de învăţământ, pe de o parte, şi deficitul de personal contractual, pe de altă parte, necesită efectuarea de ore suplimentare care nu sunt plătite, fiind necesar să li se acorde zile libere în termen de 60 de zile. La o creştere salarială ar fi mai receptivi şi mai motivaţi. Serviciul prestat de un guard în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală este incomparabil cu cel prestat de un agent de pază angajat al firmelor private de pază, personalului contractual fiindu-i aplicabile regulamentele şi procedurile Poliţiei Locale. Atribuţiile guarzilor sunt asemănătoare cu cele ale poliţiştilor locali, singura diferenţă constând în întocmirea proceselor verbale de constatare şi sancţionare contravenţională”, a precizat Adriana Păunica.

Ea a menţionat că guarzii lucrează inclusiv în ture de noapte, dar şi la sfârşitul săptămânii.

Suma salariilor de bază brute lunare ale guarzilor înainte de majorare a fost de 389.836 lei. În prezent, în funcţie de gradaţie, guarzii au salarii de bază cuprinse între 2.715 – 3.380 lei. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE