Un număr de 20 de intersecţii semaforizate, consolidarea Podului Mare din Parcul Cişmigiu şi finalizarea peroanelor de pe linia de tramvai 41 se numără printre proiectele care urmează să fie terminate până la sfârşitul anului, a anunţat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Câteva (proiecte – n.r.) de ordinul 20 de intersecţii semaforizate şi (…) Podul Mare din Cişmigiu, bucla de tramvai de la Aerogării, peroanele pe linia 41. Sunt mai multe. Niciuna dintre ele investiţii de mare anvergură”, a precizat Nicuşor Dan, la digi24.ro.
El a adăugat că o să fie montat şi tablierul la podul de la Doamna Ghika. „Primele jumătăţi o să vină acum, în a doua jumătate a lui august”, a explicat edilul.
Nicuşor Dan a menţionat că Grădina Cişmigiu este, „cumva”, „în aceeaşi situaţie cu Bucureştiul”.
„Are aceleaşi probleme de ani de zile şi de care nu a vorbit nimeni, la care noi am început să lucrăm cu acele chestiuni de investiţii structurale, în sensul că avem un pod care n-a mai fost întreţinut de 100 de ani, îl consolidăm, Podul Mare din Cişmigiu, căzuseră nişte bucăţi din el. Aveam nişte pergole care sprijineau plantele agăţătoare putrezite de ani de zile, le-am refăcut. Cu ocazia reparării Podului Mare reparăm şi cuva, pentru că se scurgea apa din lac, reparăm alei şi, până la sfârşitul anului, schimbăm şi echipamentele din locurile de joacă”, a explicat primarul general.
Potrivit acestuia, pentru proiectul Prelungirea Ghencea s-au alocat bani pentru exproprierea a 430 dintre cele 480 de clădiri care trebuie demolate. „Ce vom face noi anul acesta: o să demolăm mare parte din aceste 480 de clădiri, (…) astfel încât să avem cele două benzi, una dus, alta întors, şi încă o bandă provizorie pe pământ pentru intrare şi ieşire. Asta va fluidiza foarte mult. În ceea ce priveşte construcţia propriu-zisă a şoselei (…) cel mai simplu este să pui asfaltul deasupra, cel mai greu este să muţi utilităţile. (…) Şi asta este o chestiune care va mai dura”, a explicat Nicuşor Dan. AGERPRES