PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Vâlcea: Costeştiul, localitate înscrisă în competiţia „Best Tourism Villages”, evaluat de reprezentanţii Ministerului Turismului

Comuna Costeşti, înscrisă în competiţia „Best Tourism Villages”, a fost vizitată joi de reprezentanţii Ministerului Turismului în vederea desemnării localităţilor care vor reprezenta România la această iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) dedicată recunoaşterii satelor care sunt exemple remarcabile de destinaţii turistice rurale.

„Au fost trei reprezentanţi din Ministerul Turismului, care au vizitat o serie de obiective turistice aflate pe teritoriul Costeştiului, între care mânăstirile Bistriţa şi Arnota, Muzeul de Artă „Colecţia Alexandru Bălintescu”, atelierul de ţesături al Rodicăi Crăcană, un meşter popular local, şi alte atracţii turistice din zonă. A fost o vizită mai mult pentru a-şi face o imagine de ansamblu asupra localităţii. Pentru noi însă nu punctajul pe care ni-l vor acorda este important, ci contează mai mult faptul că participăm, că suntem în lumea selectă a localităţilor rurale înscrise în această competiţie şi că ne facem astfel cunoscuţi”, a declarat primarul Costeştiului, Toma Peştereanu.

Localitatea vâlceană aflată în zona Olteniei de sub Munte atrage anual mii de turişti, care vin aici fie pentru numeroasele lăcaşuri de cult, fie pentru peşterile şi peisajele montane deosebite, dar şi pentru alte atracţii turistice între care Muzeul Trovanţilor, o arie protejată cu formaţiuni ciudate din nisip, sau casele din zona istorică a satului Bistriţa.

„Sunt mulţi turişti care vin în localitate în fiecare zi. Vin foarte mult mai ales la mânăstiri, dar se mai duc şi către bisericile de mir. Sunt 10 biserici de mir pe teritoriul localităţii noastre şi trei mânăstiri acum, după ce biserica Păpuşa a fost transformată în mânăstire, pe lângă cele două deja existente – Arnota şi Bistriţa. Sunt apoi vizitate foarte mult şi alte obiective cum ar fi Muzeul Trovanţilor, pe care îl ştie cred toată lumea, Podul Reginei Maria şi Crucile din piatră din cheile Bistriţei, peştera Liliecilor, zona istorică a satului Bistriţa, plus că din localitatea noastră pleacă şi câteva trasee către zona montană cuprinsă în Parcul Naţional Buila – Vânturariţa”, a mai spus primarul din Costeşti.

Toma Peştereanu a precizat că va face în perioada următoare şi demersurile necesare pentru a declara localitatea staţiune turistică de interes local.

Alături de comuna Costeşti, în competiţia „Best Tourism Villages” s-au înscris localităţile Biertan (judeţul Sibiu), Răşinari (judeţul Sibiu), Râu Sadului (judeţul Sibiu), Eibenthal (judetul Mehedinţi) şi Ciocăneşti (judeţul Suceava). Reprezentanţii Ministerului Turismului, în urma evaluării pe care o vor face în teren, vor alege trei localităţi cu care ţara noastră va participa la etapa desfăşurată la nivel mondial.

Toate cele şase localităţi din România înscrise în competiţia OMT vor fi însă incluse într-o rută cultural-turistică, dezvoltată la nivel naţional de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului cu scopul de a le promova. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE