Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede dublarea pragurilor privind valoarea achiziţiilor directe, stabilindu-se că se vor putea face achiziţii directe pentru produse sau servicii cu valoare mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări cu valoare mai mică de 900.400 lei.
S-au înregistrat 195 voturi ‘pentru’, 76 ‘contra’ şi 4 abţineri.
Proiectul de lege modifică şi completează în acest sens acte normative în domeniul achiziţiilor publice, respectiv Legea nr. 98/2016, Legea nr.99/2016 şi Legea nr.100/2016.
„Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei”, prevede textul adoptat.
Proiectul mai prevede că „angajamentul legal prin care se angajează cheltuielile aferente achiziţiei directe poate lua forma unui contract de achiziţie publică sau al unei comenzi ori a altui tip de document încheiat în condiţiile legii, inclusiv în cazul achiziţiilor iniţiate prin intermediul instrumentelor de plată ce permit posesorului să le utilizeze în relaţia cu comercianţii în vederea efectuării de plăţi, fără numerar, pentru achiziţionarea de produse, servicii şi/sau lucrări prin intermediul unui terminal, cum ar fi, dar fără a se limita la, cardurile de plată şi/sau portofele electronice”.
De asemenea, în cazul achiziţiei directe, autoritatea contractantă are obligaţia de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziţie de SEAP sau de a publica un anunţ într-o secţiune dedicată a web-site-ului propriu sau al SEAP, însoţit de descrierea produselor, serviciilor sau a lucrărilor care urmează a fi achiziţionate, pentru achiziţiile a căror valoare estimată este mai mare de 200.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 560.000 lei fără TVA, pentru lucrări.
Totodată, autoritatea contractantă mai are obligaţia de a consulta minimum trei operatori economici pentru achiziţiile a căror valoare estimată este între 140.000 lei şi 200.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv între 300.000 lei şi 560.000 lei, fără TVA, pentru lucrări; dacă în urma consultării autoritatea primeşte doar o ofertă valabilă din punct de vedere al cerinţelor solicitate, achiziţia poate fi realizată. Autoritatea contractantă are şi dreptul de a achiziţiona pe baza unei singure oferte, dacă valoarea estimată a achiziţiei este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse şi servicii, respectiv 300.000 lei, fără TVA, pentru lucrări. De asemenea, autoritatea are dreptul de a plăti direct, pe baza angajamentului legal, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 9.000 lei, fără TVA.
Deputaţii au mai stabilit şi ca autoritatea contractantă să aibă obligaţia trimestrial de a transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziţiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puţin obiectul, cantitatea achiziţionată, valoarea şi codul CPV, cu excepţia achiziţiilor realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP.
Criteriile de atribuire utilizate în cazul procedurii de dialog competitiv sunt cel mai bun raport calitate-preţ sau cel mai bun raport calitate-cost. Criteriile de atribuire utilizate în cazul parteneriatului pentru inovare sunt cel mai bun raport calitate-preţ sau cel mai bun raport calitate-cost, mai prevede proiectul.
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii şi „ca o măsură absolut necesară, atunci când, din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă, termenele pentru procedurile de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate”.
Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES