PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Câciu, despre ”Sprijin pentru România”: Pachetul va aduce la buget 1,2 – 1,5 puncte procentuale din PIB

Pachetul de măsuri sociale şi economice va aduce între 1,2 şi 1,5 puncte procentuale la PIB-ul României şi prevede ajustarea unor facilităţi, precum creşterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici, a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

„Ministerul de Finanţe a venit cu absolut toate simulările necesare, astfel încât să se ia o decizie. Alte detalii nu vă dau. Am văzut pe surse o serie de aspecte. Dacă vreţi să aveţi răbdare, speculaţiile se fac prea devreme. Deci, întâi trebuie să se ia o decizie în Coaliţie, să fie comunicat ca principii, ce ajustăm la Codul fiscal, după care totul se prezintă. Nu cred că a fost vorba de o taxă de solidaritate, cu o anumită contribuţie, dacă vreţi, pentru ceea ce înseamnă sistemul de Educaţie, sistemul de Sănătate. Toţi ştim că avem nevoie de investiţii masive în aceste domenii şi dezbaterea în cadrul Coaliţiei urmează să se finalizeze. Această ajustare are loc pe două paliere, ca să închidem această dezbatere sau o redeschidem când Coaliţia va anunţa. Unu – înseamnă consolidare fiscală prin ajustarea unor facilităţi sau ajustare, astfel încât sarcina fiscală să fie aşezată echitabil, şi doi – digitalizare masivă şi un efort din partea instituţiilor statului să-şi rezolve problemele de colectare, probleme recurente de 30 de ani. Acest pachet va aduce la bugetul de stat între 1,2 şi 1,5 puncte procentuale din PIB. Dacă faci la un indicator cum este PIB, ai o anumită cifră, dacă faci raportare la suma efectiv colectată, ai alt rezultat. Pe ceea ce noi trebuie să punem accent este pe debirocratizare, pe simplificare şi digitalizarea instituţiilor”, a spus Câciu.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că o decizie referitoare la măsurile prevăzute în pachetul de sprijin ar putea fi luată în cursul acestei săptămâni.

„Sper ca săptămâna aceasta să iasă cu o decizie. În discuţia care se poartă este vorba de foarte multe ajustări. Ajustarea unor facilităţi, astfel încât ele să răspundă nevoii de dezvoltare economică, pe de o parte, iar pe de altă parte creşterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici. În momentul în care Coaliţia ia decizia finală, o să le aveţi. Cei care au venituri salariale mici să plătească mai puţin, adică scăderea impozitării muncii. Discutăm în principiu. Nu o să vă dau nici cifre, nici niveluri, pentru că aşteptăm să se desprindă decizia. La momentul în care deciziile vor fi luate, vor fi comunicate şi de aici încolo începe, dacă vreţi, partea de dezbatere publică reală pe decizii şi această predictibilitate este cu şase luni înainte de schimbări”, a menţionat oficialul.

Ministrul Finanţelor participă, marţi, la cea de-a V-a ediţie a conferinţei internaţionale „Critical Infrastructure Protection Forum” (CIP Forum V 2022″, eveniment organizat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI – Bucureşti), la iniţiativa IF Idea Factory Think Tank, sub Înaltul Patronaj al Camerei Deputaţilor, cu sprijinul comisiilor parlamentare şi a ministerelor cu atribuţii în domeniu, din România. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE