Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat, vineri, că oraşul Ştei va putea să atragă investitori în viitorul parc industrial din localitate din primăvara-vara anului viitor, după ce proiectul tehnic al obiectivului a fost aprobat de consilierii judeţeni, iar următoarea fază este selectarea constructorului.
Realizarea parcului industrial Ştei, în valoare de 5,6 milioane de lei, are loc în parteneriat cu Primăria din Ştei şi cu Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) (administratorul parcurilor industriale din judeţ).
Amplasamentul viitorului parc are o suprafaţă de 13,6 hectare, este situat la ieşirea din Ştei, spre Nucet, pe partea dreaptă a drumului naţional şi va oferi 25 de parcele, de la 1.800 de metri pătraţi până la 9.000 de metri pătraţi. Distanţa până în Oradea este de 85 de kilometri.
Primăria Ştei a realizat planul de urbanism zonal şi o parte din utilităţi: reţeaua de apă şi canalizare şi o balastare a viitoarelor drumuri.
Un avantaj pentru acest parc va fi conectarea la reţeaua de gaz a oraşului Ştei. Lucrările de realizare a acestei reţele vor începe până la sfârşitul acestui an, pe baza contractului de concesiune încheiat de primărie şi concesionar. Va fi primul parc industrial din judeţ, în afara celor din Oradea, care va avea toate utilităţile.
„Dacă în toamnă vom avea un contract de execuţie semnat, din primăvara anului viitor, cel târziu din vară, se vor putea scoate la licitaţie parcelele. Acest parc va fi o ancoră economică pentru reindustrializarea zonei”, a declarat Bolojan.
În paralel, ADLO va obţine statutul de parc industrial pentru acest amplasament.
Potrivit directorului ADLO, Alina Silaghi, parcul industrial din Ştei va fi al patrulea din judeţ, în afara Oradiei, după Tileagd, Săcueni, Tămăşeu (recent depusă documentaţia pentru obţinerea titlului), urmând Ştei, Beiuş, Aleşd şi Marghita. AGERPRES