PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Cseke Attila: Am decis organizarea unei noi sesiuni de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici

În perioada 18–21 iulie 2022, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) organizează o nouă sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Examenele vor fi susținute în centrele regionale de examinare din municipiile București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara, conform calendarului și regulilor sesiunii de atestare tehnico-profesională din iulie 2022, aprobate de ministru și publicate pe site-ul oficial al MDLPA.

Dosarele  de înscriere vor fi înregistrate exclusiv în noul portal creat de MDLPA în acest scop: https://atestari.mdlpa.ro/portal/inscriere, în perioada 10-24 iunie 2022.

Ministrul Dezvoltării a aprobat modificarea și completarea Procedurii privind atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr. 551, Partea I, din 06.06.2022.

După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării, în vederea soluționării situației experților tehnici și a verificatorilor de proiecte a organizat, în decembrie 2021, o altă sesiune de atestare la care s-au înscris peste o mie de candidați.

ALTE ȘTIRI RECENTE