Primăria Capitalei ar putea contracta un împrumut în valoare de până la 185 de milioane de lei, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.
Potrivit acestuia, se aprobă contractarea şi/sau garantarea unor finanţări rambursabile interne/externe în valoare totală de până la 185,907.633 lei, cu o perioadă de maturitate de până la zece ani.
Din această sumă, până la 150 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru realizarea investiţiilor publice de interes local. Este vorba despre:
– reabilitarea sistemului de termoficare (şapte obiective însumând 31,6 km) – 50 de milioane de lei;
– reabilitarea sistemului rutier şi a liniilor de tramvai (Şoseaua Pantelimon, între Şos. Iancului şi limita administrativă) – 40 de milioane de lei;
– modernizarea unor artere de penetraţie, străpungeri, supralărgiri şi pasaje rutiere şi pietonale (Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Piteşti) – 30 de milioane de lei;
– consolidarea, reabilitarea, extinderea şi restaurarea faţadei imobilului B-dul Regina Elisabeta nr. 29-31 – 10 milioane de lei;
– Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea, între str. Braşov şi terminal tramvai 41 – 10 milioane de lei;
– modernizarea sistemului rutier şi liniei de tramvai (B-dul Aerogării între Şos. Bucureşti-Ploieşti şi str. Alexandru Şerbănescu) – 5 milioane de lei;
– străpungere B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 5 milioane de lei.
Alte 35,9 milioane lei sunt necesari pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în semestrul II al acestui an aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti. AGERPRES