PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Dolj: CL Craiova a aprobat interzicerea creşterii animalelor şi păsărilor în municipiu, cu excepţia celor de companie

Consiliul Local (CL) Craiova a votat, joi, un proiect de hotărâre prin care interzice creşterea animalelor şi păsărilor domestice, cu excepţia celor de companie, pe raza întregului municipiu, inclusiv în zonele cu aspect rural care sunt arondate unităţii administrativ-teritoriale.

„Creşterea animalelor şi a păsărilor pe raza municipiului s-a dovedit a fi o importantă cale de diseminare a agenţilor patogeni şi o sursă de disconfort, în condiţiile în care normele igienico-sanitare nu sunt respectate. De asemenea, deşeurile rezultate ca urmare a creşterii acestora sunt fie abandonate pe domeniul public sau proprietăţi private, fie depozitate fără a se respecta normele care reglementează modalitatea de gestionare a acestora, constituind astfel o sursă de poluare a solului, aerului şi apei. Astfel, se impune modificarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii, în sensul extinderii interdicţiei de creştere a animalelor şi păsărilor în toate zonele din municipiul Craiova”, se arată în raportul hotărârii CL Craiova.

Până acum, creşterea animalelor şi a păsărilor era interzisă numai în clădirile cu mai multe apartamente (cu excepţia animalelor de companie), în adăposturi improvizate şi în zonele A şi B din municipiul Craiova, în celelalte zone fiind permisă, cu condiţia respectării obligaţiilor sanitar-veterinare şi de igienă în vigoare.

Potrivit hotărârii CL Craiova, este interzisă şi lăsarea liberă a animalelor pe domeniul public/privat al municipiului Craiova, iar animalele găsite libere şi nerevendicate vor fi transportate şi adăpostite prin grija Regiei Administrării Domeniului Public şi vor putea fi ridicate de către proprietarii acestora în termen de 5 zile de la preluare, numai după plata amenzilor şi a cheltuielilor de întreţinere aferente.

AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE