PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Vâlcea: Internatul Liceului Forestier din Râmnic, renovat cu 4,4 milioane de lei de la bugetul local

Peste 4,4 milioane de lei a investit municipalitatea râmniceană din bugetul local pentru reabilitarea şi modernizarea clădirii internatului Liceului Forestier, unde sunt găzduiţi şi elevii care participă la diferite concursuri regionale şi naţionale care se desfăşoară în capitala judeţului Vâlcea, a anunţat Primăria Râmnicului.

Potrivit sursei citate, lucrările, care au urmărit să crească performanţa energetică a clădirii, dar şi să îmbunătăţească confortul celor cazaţi în aceste spaţii, au fost finalizate, imobilul proaspăt renovat fiind inaugurat marţi.

„Investiţia de la internatul Liceului Forestier a constat în reparaţii la instalaţiile de încălzire, finisaje la pardoseli şi tavane în sălile de clasă, camerele, holurile şi grupurile sanitare de la parter şi de la cele trei etaje, lucrări de consolidare a imobilului, reabilitarea termică a anvelopei, precum şi amenajări ale spaţiului exterior adiacent. De asemenea, s-a avut în vedere conformarea clădirii din punctul de vedere al securităţii la incendiu”, au transmis reprezentanţii municipalităţii.

Prezent la inaugurarea lucrărilor, primarul Mircia Gutău, care a fost însoţit de directoarea şcolii, Gabriela Staicu, şi de directoarea adjunctă, Daniela Daşoveanu, a precizat că imobilul avea nevoie de renovare, înainte de începerea lucrărilor acesta fiind într-o avansată stare de degradare.

Capacitatea de cazare a internatului este de 120 de elevi, în 30 de camere, pe lângă liceeni de la Forestier, aici fiind găzduiţi şi elevii de la alte unităţi şcolare din oraş, precum şi participanţii la diferitele concursuri şcolare regionale şi naţionale care sunt organizate în Râmnic. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE