Sesiunile de reînscriere şi înscriere a copiilor la cele trei creşe de stat din Sectorul 6, care asigură 980 de locuri, încep de săptămâna viitoare, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis, marţi, AGERPRES.
Cererea este mereu mai mare decât oferta, aşadar se vor aplica criterii de departajare, iar ulterior şi principiul „primul venit, primul servit”.
Prima etapă, cea de reînscriere a copiilor care au frecventat creşa în anul şcolar 2021-2022, se va desfăşura în perioada 23 – 31 mai. Condiţia este ca micuţii să nu împlinească 3 ani mai devreme de 5 septembrie. Părinţii care optează să continue programul de creşă pot depune cerere de reînscriere exclusiv online, utilizând platforma cresaonline.asistentasociala6.ro. Rezultatele vor fi anunţate pe 6 iunie, pe site-ul www.asistentasociala6.ro.
Copiii cu vârste de până în 3 ani (neîmpliniţi până pe 5 septembrie) care nu au frecventat creşa în anul şcolar 2021-2022 vor trebui înscrişi. Etapa de înscriere se va desfăşura în perioada 6 – 20 iunie. Şi în acest caz, cererile se depun exclusiv online, pe platforma cresaonline.asistentasociala6.ro. Platforma va fi deschisă din 6 iunie, ora 8,00, până pe 20 iunie, ora 23,59. Rezultatele sesiunii de admitere vor fi anunţate pe 1 iulie, ora 18,00, pe site-ul www.asistentasociala6.ro.
La cele trei creşe de stat au prioritate copiii sub 3 ani, ai căror părinţi sau reprezentanţi legali au domiciliul stabil în Sectorul 6 (dovedit prin copie după actul de identitate). Dintre aceştia, mai departe, au prioritate copiii aflaţi în risc de separare de familie, cei cu dizabilităţi şi cazurile sociale. Analiza dosarului nu este subiectivă, ci se face automat, după bifarea mai multor puncte din cererea electronică de înscriere. După parcurgerea criteriilor de prioritate, cererile se vor departaja în funcţie de data depunerii.
Mai multe informaţii privind modalitatea de reînscriere/înscriere, documentele necesare şi condiţiile de eligibilitate pot fi accesate pe site-ul www.asistentasociala6.ro sau la numărul de telefon 021.9970, apelabil de luni până duminică, în intervalul orar 8,00-20,00. AGERPRES