Aproximativ 100.000 de scrisori, în limbile română şi maghiară, au fost trimise de Consiliul Judeţean (CJ) locuitorilor judeţului pentru a-i încuraja să propună idei pentru bugetul participativ, alocat în premieră în Harghita.
În scrisoarea trimisă prin intermediul Poştei Române se arată că judeţul se confruntă cu o serie de neajunsuri şi necesită rezolvarea mai multor probleme, care nu au fost rezolvate din lipsă de finanţare.
Pentru ca „priorităţile să fie identificate în mod corect”, locuitorii sunt rugaţi să îşi împărtăşească ideile, astfel încât bugetul participativ de un milion de lei să fie cheltuit cât mai responsabil.
„Prin participare aveţi şansa să fiţi parte a procesului de decizie! Pentru prima oară în judeţul Harghita, alocăm acest buget participativ, cu scopul de a-i implica pe toţi cetăţenii judeţului nostru în procesul de planificare şi luare a deciziilor în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor publice. În privinţa bugetului participativ, aşteptăm din partea dumneavoastră propuneri pentru următoarele domenii: educaţie, servicii sociale, sănătate, cultură, sport, mediu, monumente, drumuri, poduri, turism, infrastructură de stimulare a economiei şi afacerilor. Vă rugăm să ne comunicaţi ideile dumneavoastră pe site-ul https://judetulharghita.ro/, până la data de 8 iunie. (…) Ai un milion de motive să vii cu idei! Foloseşte-te de această oportunitate”, se arată în scrisoarea semnată de preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, şi vicepreşedintele instituţiei, Biro Barna Botond.
De asemenea, cei care întâmpină dificultăţi în procesul online sunt rugaţi să contacteze Consiliul Judeţean la numărul de telefon 0266/207700, interior 1711, sau la email: info@judeţulharghita.ro.
Pe scrisoarea trimisă cetăţenilor se regăseşte şi un cod QR, care poate fi scanat şi care îl direcţionează pe cel interesat pe site-ul instituţiei, varianta în limba română sau în limba maghiară, după caz.
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că se doreşte implicarea în procesul bugetului participativ nu doar a oamenilor care au acces facil la informaţie, ci şi a celor aflaţi în satele izolate, unde nu există internet şi nici nu se livrează ziare, astfel încât şi locuitorii din acele zone să considere o oportunitate participarea la luarea deciziilor publice.
Totodată, pentru ca participarea civică să fie cât mai mare „şi fiecare cetăţean să fie informat”, Consiliul Judeţean organizează zilnic întâlniri, atât în format fizic, cât şi online, atât cu cetăţenii, cât şi cu comunităţi de părinţi, organizaţii neguvernamentale, clustere sau diverse entităţi profesionale.
Borboly Csaba a mai punctat faptul că cele aproximativ 100.000 de scrisori trimise locuitorilor judeţului au fost tipărite pe hârtie reciclabilă, Consiliul Judeţean punând un accent deosebit, în activitatea sa, pe protejarea naturii. AGERPRES