PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Primăria Braşov a depus două solicitări pentru o finanţare totală de 11,85 milioane euro prin PNRR

Primăria Braşov a depus, luni, două solicitări de finanţare pentru obţinerea de fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru achiziţia a 23 de autobuze electrice şi actualizarea Planului Urbanistic General, proiecte în valoare totală de 11,85 milioane de euro.

Primăria Braşov a anunţat, marţi, că, în cursul zilei, va încerca să depună o nouă solicitare de finanţare pentru achiziţia de sisteme ITS (Intelligent Transport Systems), în valoare de 1 milion de euro, care ar urma să dezvolte sistemul de ticketing existent.

Anterior, municipiul Braşov a obţinut includerea în proiectul „Ruta cetăţilor”, pentru promovarea centrului istoric şi reabilitarea unei porţiuni din zidul cetăţii – finanţarea prin PNRR fiind deja aprobată şi a depus solicitare pentru reabilitarea energetică a primelor 9 blocuri în cadrul apelului „Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale”.

„Ieri (luni – n.r.) am reuşit să depunem două solicitări de finanţare prin PNRR, pentru achiziţia de autobuze electrice şi actualizarea PUG-ului, în condiţiile în care fondurile s-au terminat în câteva zeci de minute de la deschiderea apelurilor. Având în vedere că finanţarea prin PNRR este de 100%, obţinerea acesteia va însemna o economie de 60 de milioane de lei din banii braşovenilor numai prin aceste proiecte. Deja avem aprobată o finanţare pentru promovarea centrului istoric şi reabilitarea unei porţiuni din zidurile cetăţii şi am depus solicitare de finanţare pentru reabilitarea energetică a primelor blocuri de locuinţe, prin „Valul renovării”. În continuare, atragerea de fonduri prin PNRR va fi o prioritate pentru noi şi vom încerca să depunem proiecte care vizează dezvoltarea Braşovului în cadrul fiecărui apel, astfel încât să înlocuim banii din impozite şi taxe cu fonduri europene nerambursabile de câte ori este posibil”, a precizat primarul Allen Coliban.

În cazul cererii privind achiziţia a 23 de autobuze electrice, cu o valoare de 11,2 milioane de euro, după evaluarea cererii depuse şi semnarea contractului, Municipiul Braşov va derula o procedură de achiziţie pentru a selecta furnizorul vehiculelor.

În ce priveşte cel de al doilea proiect pentru care s-a depus solicitare de finanţare, ,”Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană – Plan Urbanistic General, în Municipiul Braşov”, obţinerea finanţării prin PNRR a acoperi o parte din contractul deja existent.

În prezent, Primăria Braşov are un contract în derulare pentru realizarea PUG al Braşovului, cu Asocierea dintre Synergetics Coroporations SRL (lider) şi Quattro Design SRL, ambele din Bucureşti, valoarea acestuia fiind de 4.046.000 de lei cu tot cu TVA. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE