PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Braşovul ar putea colabora cu danezii în digitalizare administrativă şi spitalicească, turism şi eficientizare energetică

Digitalizarea în activitatea administrativă şi spitalicească, turismul şi eficientizarea energetică sunt domenii în care Braşovul ar putea colabora cu Danemarca, se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES, de Consiliul Judeţean Braşov, în urma vizitei pe care ambasadorul acestei ţări a efectuat-o în oraşul de sub Tâmpa.

Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, şi ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Soren Jensen, au avut luni o întrevedere oficială, care a prilejuit un schimb de idei privind posibilitatea dezvoltării unor relaţii de colaborare bilaterală între judeţul Braşov şi autorităţile daneze.

„Ambasadorul Soren Jensen a identificat ca posibile domenii de colaborare bilaterală digitalizarea în activitatea administrativă şi spitalicească – în condiţiile în care Danemarca este cea mai digitalizată ţară europeană, turismul – remarcându-se o creştere a interesului cetăţenilor danezi de a vizita România, precum şi eficientizarea energetică – un alt domeniu în care danezii excelează. De altfel, marţi, 10 mai, Braşovul găzduieşte sub egida Ambasadei Danemarcei un simpozion naţional pe tema soluţiilor eficiente de încălzire centralizată şi de izolare termică, având în vedere că acestea sunt furnizate de firme cu capital danez care activează în România, dar nu sunt cunoscute la nivel naţional”, a relatat sursa citată.

În finalul întrevederii, „ambele părţi şi-au exprimat deschiderea pentru încurajarea şi sprijinirea oricăror iniţiative de colaborare reciproc avantajoase”, mai menţionează comunicatul CJ Braşov. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE