PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Sălaj: 18% din populaţia judeţului s-a autorecenzat

În judeţul Sălaj sunt înregistrate până în prezent 37.691 chestionare completate în cadrul etapei de autorecenzare din Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, ceea ce reprezintă 18,23% din populaţia rezidentă, conform datelor prezentante, marţi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Instituţiei Prefectului, cu participarea prefectului Dari Toma, a subprefectului Virgil Ţurcaş şi a directorului executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj, Nicolae Joldeş.

În mediul urban, gradul de autorecenzare este de 32,60%, respectiv 67,40% în mediu rural.

Totodată, din totalul chestionarelor completate, 25,40% sunt completate prin autorecenzare proprie, iar 74,60% chestionare sunt completate prin metoda de autorecenzare asistată.

„La ce ne ajută acest recensământ şi de ce este el important? Pentru că datele statistice colectate stau la baza politicilor publice ale statului român. Poate c㠑politici publice’ sună pretenţios şi nu este pe înţelesul tuturor, însă lucrurile sunt, de fapt, foarte simple. Viitoarele investiţii în drumuri, reţele de apă şi canalizare, deciziile privind construcţia unor creşe şi grădiniţe, săli de sport sau bazine de înot se vor lua pe baza acestor date”, a afirmat prefectul Dari Toma.

Directorul executiv al DJS Sălaj, Nicolae Joldeş, a precizat, la rândul său, că acei cetăţeni care au nevoie de sprijin pentru autorecenzare pot suna la telefonul 0314338300, între orele 7,00 – 22,00.

De asemenea, este posibilă şi autorecenzarea asistată, cu sprijinul unui recenzor, în centrele special amenajate în oraşele şi comunele din judeţ.

Începută pe 14 martie, etapa autorecenzării se va încheia pe 15 mai, iar între 16 mai şi 17 iulie recenzorii se vor deplasa în teren pentru a colecta datele de la adresele care nu s-au autorecenzat. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE