PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Dolj: Primăria Craiova distribuie pachete cu produse alimentare persoanelor defavorizate

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, va distribui, începând cu 11 aprilie, pachetele cu produse alimentare de sărbători persoanelor defavorizate, conform Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

Potrivit Primăriei Craiova, vor fi distribuite pachete conţinând 12 produse alimentare: făină (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (400 g), ulei (4 litri), zahăr (2 kg), orez (4 kg), conserve din carne de vită (1,5 kg), conserve din carne porc (900 g), conserve pateu de ficat de porc (1 kg), compot de fructe (1,44 litri), gem de fructe (360 g) şi gem de fructe dietetic (360 g).

Livrarea acestora se face într-o cutie de carton cu conţinut identic, iar fiecare cutie cuprinde cantitatea alocată pentru o persoană, aproximativ 25 kg de produse alimentare.

Produsele vor fi distribuite membrilor familiilor şi persoanelor singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, membrilor familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Distribuirea produselor se face de către personalul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova, la sediul Liceului Tehnologic Auto, situat în Craiova, bld. Decebal nr. 105, în zilele de luni până joi, între orele 08:00 şi 16:00 şi vineri între orele 08:00 şi 13:00. Pachetele de alimente se ridică personal de către destinatarii finali de la centrul de distribuire stabilit prin ordin al prefectului, având asupra lor actul de identitate valabil. În cazul persoanelor nedeplasabile, la sesizarea acestora, a unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se va asigura livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la adresa declarată, pe raza municipiului Craiova. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE