PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Vâlcea: Fonduri de peste 1,1 milioane de euro, aprobate prin PNRR pentru culele din Măldăreşti

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat, joi, că au fost aprobate spre finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă o parte din proiectele depuse de forul administrativ judeţean pentru reabilitarea şi digitalizarea monumentelor istorice din cadrul Complexului Muzeal Măldăreşti, fondurile alocate fiind de peste 1,1 milioane de euro.

„În dimineaţa acestei zile, am primit vestea că a fost aprobată finanţarea pentru două obiective istorice extrem de importante, şi anume: Ansamblul Cula Duca va beneficia de o finanţare de peste 1.050.000 de euro, fără TVA, pentru lucrări de reabilitare a culei şi a infrastructurii specifice. Şi tot la această culă, tot bani europeni – 30.000 de euro, fără TVA, pentru digitalizarea valorilor aferente, marcarea şi semnalizarea obiectivului, dar şi pentru marketing”, a precizat Constantin Rădulescu.

Preşedintele CJ Vâlcea a menţionat că forul administrativ judeţean a depus în cadrul PNRR şi un proiect pentru reabilitarea Culei Greceanu, cel mai important monument istoric din cadrul Complexului Muzeal Măldăreşti şi pe care Consiliul Judeţean a cumpărat-o la sfârşitul anului trecut de la urmaşii familiei Greceanu cu circa 400.000 de euro, însă deocamdată pentru acest obiectiv a fost aprobată o finanţare de 30.000 de euro, fără TVA, în vederea digitalizării şi semnalizării.

Complexul Muzeal Măldăreşti este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Vâlcea, în patrimoniul său aflându-se Cula Greceanu, una dintre cele mai vechi astfel de construcţii din ţară, Cula Duca, o construcţie datând de la începutul secolului al XIX-lea pe care I. G. Duca, prim-ministru în perioada interbelică, a achiziţionat-o în anul 1907, precum şi casa memorială a acestuia, o construcţie pe care ilustrul om politic liberal a ridicat-o în anul 1912 pentru a fi folosită drept casă de vacanţă. Toate aceste construcţii sunt monumente istorice de categoria A. AGERPRES

(sursa foto descopera.ro)

ALTE ȘTIRI RECENTE