PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Olt: Cartierele Fânărie şi Carpaţi din Caracal vor fi modernizate cu finanţare europeană

Cartierele Fânărie şi Carpaţi din municipiul Caracal, ambele situate la periferia localităţii şi considerate zone defavorizate, vor fi modernizate cu finanţare europeană nerambursabilă de 7,8 milioane de lei printr-un proiect semnat vineri de primarul Ion Doldurea şi directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Ştefan Cătălin Catană.

ADR Sud-Vest Oltenia a informat vineri, într-un comunicat de presă, că finanţarea pentru modernizarea celor două zone defavorizate din Caracal a fost obţinută prin Programul Operaţional Regional, iar proiectul are o valoare totală de 8,7 milioane lei.

În cele două cartiere vor fi reabilitate mai multe străzi, trotuare şi alei, vor fi amenajate parcări şi spaţii verzi, vor fi refăcute şi extinse sistemele de instalaţii şi utilităţi, va fi construit un centru comunitar integrat şi va fi modernizată infrastructura sportivă a Liceului Tehnologic „Constantin Filipescu” şi a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 „Mihai Viteazul”.

Totodată, în cele două cartiere vor fi făcute lucrări de salubrizare şi igienizare.

În cadrul centrului comunitar integrat vor fi amenajate o grădiniţă, un loc de joacă în interior şi unul în aer liber, o baie comunală dotată cu duşuri, toalete, maşini de spălat şi uscătorie, o locuinţă pentru victimele violenţei domestice, precum şi un centru de resurse pentru sprijinirea persoanelor defavorizate.

Directorul ADR Sud-Vest Oltenia a arătat că prin proiectul semnat vineri se urmăreşte atât reducerea decalajului de dezvoltare şi infrastructură între zonele centrale şi cele de la periferia oraşului, cât şi şi reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.

„Decalajul de dezvoltare, infrastructură şi investiţii între zonele centrale şi cele de la periferie reprezintă o problemă cu care se confruntă mai multe oraşe din regiune şi pe care autorităţile publice locale doresc să o rezolve cu fondurile europene atrase. Este şi cazul Primăriei municipiului Caracal, care, prin proiectul semnat astăzi, urmăreşte reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială şi implementează acţiuni integrate care vizează intervenţii în infrastructura socială, infrastructura de educaţie şi amenajarea spaţiului urban degradat”, a declarat Ştefan-Cătălin Catană, citat în comunicat.

Primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a subliniat că proiectul este unul complex şi le va oferi locuitorilor din cele două cartiere condiţii mai bune de trai, însă nu ar putea fi realizat fără accesarea fondurilor europene.

Proiectul pentru modernizarea cartierelor Carpaţi şi Fânărie este al şaselea din cele şapte depuse de Primăria Caracal în cadrul POR 2014 – 2020 pentru care a fost semnatul contractul de finanţare.

Alte proiecte vizează restaurarea şi dotarea Bibliotecii „Virgil Carianopol”, a Muzeului Romanaţiului şi Muzeului de Etnografie „Hagiescu Mirişte”, realizarea unor lucrări pentru creşterea eficienţei energetice a Spitalului Municipal Caracal şi reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului spitalului.

Valoarea totală a celor şase proiecte contractate de Primăria Caracal este de 51,2 milioane de lei. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE