Primăria Sfântu Gheorghe va relua programul „Iniţiere în sport”, destinat preşcolarilor şi şcolarilor mici, suspendat în octombrie 2020 din cauza pandemiei, potrivit AGERPRES.
Potrivit primarului Antal Arpad, situaţia epidemiologică permite reluarea acestui program în care vor fi cuprinşi 3.600 de copii din toate unităţile de învăţământ din municipiu.
„Vom reporni programul Iniţiere în sport pentru aproximativ 3.600 de elevi din municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv pentru cei din grupele mari de la grădiniţă şi elevii din clasele 0-4 şi încercăm să extindem programul şi spre piscină (…) Noi am spus că ne dorim ca fiecare copil din Sfântu Gheorghe, cu ajutorul acestui program iniţiat şi finanţat de Primărie, să înveţe să înoate şi să patineze”, a declarat joi primarul Antal Arpad. AGERPRES