Municipalitatea din Râmnicu Vâlcea a informat că va începe anul acesta construirea, cu fonduri guvernamentale, a două noi creşe în două dintre cele mai populate zone ale oraşului, potrivit AGERPRES.
„Ca urmare a demersurilor făcute de Primăria Municipiului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat marţi, 8 martie, prin vocea ministrului Cseke Attila, că s-a aprobat finanţarea de la bugetul central pentru realizarea a două creşe în Râmnicu Vâlcea. Pentru cele două unităţi amplasate una în zona Goranu (de dimensiuni mari), iar cealaltă pe strada Morilor (de dimensiuni medii), MDLPA va demara în perioada următoare procedura de achiziţie publică a lucrărilor de execuţie”, se arată în comunicatul transmis de municipalitatea râmniceană.
Potrivit sursei citate, creşa din cartierul Goranu va avea o capacitate de 100-110 copii, iar cea din cartierul Morilor de 60-70 de copii, ambele clădiri urmând să fie dotate cu panouri fotovoltaice şi spaţii de joacă pentru cei mici amenajate în aer liber. AGERPRES