PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Braşov: Cinci depozite neconforme de deşeuri se închid în august

Cinci dintre cele şapte depozite neconforme de deşeuri din judeţul Braşov ar urma să fie închise până în 31 august, stadiul lucrărilor de închidere fiind de 70-90%, a precizat Instituţia Prefectului, potrivit AGERPRES.

Conform sursei citate, stadiul închiderii acestor depozite este avansat: Făgăraş – 94.89%, Zărneşti – 86.77%, Victoria – 86,74%, Codlea – 82% şi Râşnov – 71%.

Un alt depozit neconform, cel de la Săcele, a fost închis anul trecut, în octombrie.

„Cele mai mari probleme sunt, însă, în cazul municipiului Braşov, unde trebuie închise depozitul de deşeuri industriale şi cel de deşeuri menajere, chestiuni pentru rezolvarea cărora Primăria Braşov şi operatorul Fin-Eco şi-au arătat implicarea şi disponibilitatea de a colabora. Conducerea Primăriei Braşov a solicitat o întâlnire la nivelul Ministerului Mediului pentru clarificarea acestei situaţii, deoarece atât municipiul şi judeţul Braşov, cât şi România vor avea de suferit din cauza procedurii europene de infringement, în cazul în care depozitele din municipiul Braşov nu vor fi închise până la 31 decembrie 2023, termenul dat de Comisia Europeană”, a precizat Instituţia Prefectului într-un comunicat.

Miercuri, la Prefectura Braşov a avut loc o nouă şedinţă pe tema implementării proiectelor privind închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din judeţ, la care a participat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Marioara-Artemis Gătej, şi primarii localităţilor pe al căror teritoriu administrativ se află depozite de deşeuri pentru care proiectele de închidere încă nu s-au finalizat – Braşov, Făgăraş, Zărneşti, Victoria, Codlea, Râşnov. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE