Noul prefect al judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a afirmat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că „a depus un jurământ faţă de vrânceni”, el anunţând public numărul său de telefon personal pentru a putea fi contactat direct de cetăţenii care vor să îi aducă la cunoştinţă diverse probleme în relaţia cu instituţiile publice, potrivit AGERPRES.
Halici a depus jurământul joi, ceremonia de investitură în funcţia de prefect având loc în format restrâns, în sistem de videoconferinţă cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi şefii principalelor instituţii publice din judeţ.
„Astăzi (joi – n.red.), am depus un jurământ nu doar faţă de Constituţie şi lege, ci şi faţă de vrânceni, un angajament pe care mi l-am luat într-o totală cunoştinţă de cauză şi asumare, pentru că vreau, şi e unul din punctele foarte puternice care au stat la baza deciziei de a reveni în această funcţie de prefect, să contribui şi să aduc un aport foarte puternic în dezvoltarea judeţului”, a declarat Nicuşor Halici.
Acesta a dat numărul de telefon personal vrâncenilor, pe care i-a încurajat să îi aducă la cunoştinţă problemele pe care le întâmpină în relaţia cu instituţiile publice.
„În ceea ce priveşte activitatea Instituţiei Prefectului, vreau să vă asigur că va fi una de transparenţă totală. Chiar dacă sunt în primele ore de mandat, deja am gândit anumite strategii. (…) Veţi avea o legătură directă cu mine şi nemijlocită prin numărul de telefon personal, (…) ca să mai evităm tot felul de sincope, de filtre. Cei care vă consideraţi vătămaţi în vreun drept, indiferent de care drept vorbim, (…) vă rog să îmi aduceţi la cunoştinţă şi voi face toate diligenţele legale şi necesare pentru că aceste lucruri să nu se mai întâmple. Vreau să se înţeleagă foarte clar că nu am un obiectiv diferit faţă de ceea ce vrâncenii au nevoie”, a menţionat prefectul.
El a subliniat că obiectivul său este acela de a fi un partener pentru toate instituţiile publice din judeţ care ţin de Guvernul României, dar că pentru „cei care nu doresc să îşi eficientizeze activitatea” va propune schimbarea din funcţie.
„Voi fi un partener al tuturor autorităţilor locale, voi colabora cu acestea pentru a îi sprijini şi pentru a ajuta la rezolvarea tuturor problemelor pe care le au, dar şi la dezvoltarea comunităţilor locale şi vor avea în mine un partener care să rezolve instituţional tot ceea ce ţine de Guvernul României la nivelul judeţului Vrancea. În ceea ce priveşte celelalte instituţii publice deconcentrate, acolo voi avea o abordare eminamente profesionistă şi o aşteptare din partea conducătorilor instituţiilor şi funcţionarilor din aceste instituţii de a înţelege rolul, importanţa şi mai ales responsabilitatea pe care o au în a rezolva problemele vrâncenilor şi nu numai. Cei care nu se vor regăsi în aceste ipostaze şi care vor continua sub diverse pretexte, motivaţii birocratice şi aşa mai departe, să blocheze proiecte de investiţii, să blocheze autorităţi locale sau să birocratizeze şi mai mult decât sunt serviciile pe care vrâncenii le accesează, vreau să le dau o veste proastă, că nu voi fi sub nicio formă de acord cu aşa ceva şi dacă nu îşi vor eficientiza, acolo unde este nevoie, activitatea, voi propune fără nicio reticenţă, ministrului de resort, schimbarea conducerii”, a afirmat Halici.
Potrivit prefectului, obiectivele stringente la acest moment sunt cele referitoare la situaţia din Ucraina, dar şi pandemia, care creează în continuare presiuni şi cerinţe din partea instituţiilor publice.
Nicuşor Halici a mai ocupat funcţia de prefect al judeţului Vrancea în perioada 2014 – 2016. AGERPRES
(sursa foto AGERPRES)