PARTENER APL MANAGEMENT

platforma pentru administrația publică locală

Timiş: Viceprimarul Cosmin Tabără verifică starea adăposturilor de protecţie civilă din municipiu

Viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, a anunţat, luni, că din această săptămână va începe verificarea stării de funcţionare a fiecărui adăpost public de protecţie civilă din municipiu, pentru a putea fi puse în folosinţă, la nevoie, potrivit AGERPRES.

Timişoara dispune de 92 de adăposturi publice de protecţie civilă, multe dintre ele fiind într-o stare foarte degradată, dar există şi câteva în stare foarte bună.

„Împreună cu şeful Biroului Situaţii de Urgenţă, Iulian Găurean, am început inventarierea acestor adăposturi, verificăm starea lor de funcţionare, pentru a putea fi puse în folosinţă la nevoie. (…). În cursul săptămânii vor fi vizitate fiecare dintre cele 92 de locaţii şi se va face un inventar cu necesarul pentru dotarea acestor adăposturi. De asemenea, voi prezenta situaţia exactă a adăposturilor. Astăzi are loc şedinţa Comisiei de apărare, pe care am convocat-o săptămâna trecută”, a afirmat Cosmin Tabără, într-o postare pe Facebook.

Viceprimarul a punctat că poate acest conflict de la graniţa României va aduce administraţia în realitate, fiind nevoie de acţiune şi „să nu aşteptăm doar ajutorul din partea aliaţilor sau al altcuiva” care, într-o situaţie specială, să ne poată pune în siguranţă viaţa.

„Măsurile pe care le luăm sunt de prevenţie, pentru a fi pregătiţi în cazuri de situaţii de urgenţă. Intenţia nu este de a panica populaţia, ci de a atrage atenţia că trebuie să avem grijă de aceste spaţii”, a subliniat Cosmin Tabără.

Pe de altă parte, ISU Timiş a precizat, pentru AGERPRES, că la nivelul judeţului există 147 adăposturi de protecţie civilă din care 121 sunt adăposturi publice. De asemenea, pe lângă adăposturile existente este inclusă şi Peştera Româneşti, care poate adăposti în jur de 1.000 de persoane.

Deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să respecte normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor cu care sunt dotate acestea în stare de funcţionare. Pe timp de pace, adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste. AGERPRES

ALTE ȘTIRI RECENTE