Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat 9 contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 32.745.945,13 lei, prin Programul Operațional Regional, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Dintre acestea, șase proiecte vizează educația și reabilitarea termică din:
– comuna Putna (jud. Suceava), pentru amenajarea arhivei, dotarea infrastructurii educaționale și a sălii de sport din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mitropolit Iacob Putneanul”, va primi 935.963,67 lei;
– comuna Miroslava (jud. Iași) va primi 2.242.976,74 lei pentru construirea unei săli de sport în localitatea Cornești;
– comuna Agaș (jud. Bacău), pentru extinderea, reabilitarea, dotarea și construirea unui teren de sport la Școala Gimnazială din satul Agaș, va primi 6.219.173,37 lei;
– orașul Târgu Neamț (jud. Neamț) va primi 14.295.133,87 lei pentru îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, culturale și recreative;
– municipiul Rădăuți (jud. Suceava), pentru demolarea unor construcții existente și construirea unei grădinițe cu program normal, cu branșare la utilități, va primi 931.000 lei.
Mai mult, Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița va primi 5.833.469,61 lei pentru reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a sediului Poliției municipiului Slobozia.
Alte trei proiecte finanțează dezvoltarea mediului de afaceri, prin inovarea și diversificarea activității sau achiziția de echipamente performante.
(sursa foto: facebook.com/MinisterulLucrarilorPublice)